„Ce grand artiste n’a pas non plus fait des livres – la littérature chrétienne certes dans son ensemble l’indignerait et bien rares sont dans celle là les produits littéraires qui à coté de l’évangile de Luc, des épitres de Paul – si simples dans leur forme dure ou guerrière – puissent trouver grâce. Ce grand artiste – le christ – s’il dédaignait écrire des livres sur des idees & sensations – a certes bien moins dedaigné la parole parlée – LA PARABOLE surtout. (Quel semeur, quelle moisson, quel figuier &c.)
Et qui nous oserait dire qu’il en aie menti le jour où
prédisant avec mépris la chûte des constructions romaines il affirma „quand
bien même ciel et terre passeront mes paroles ne passeront point”.
Ces paroles parlées qu’en grand seigneur prodigue il ne
daigna même pas ecrire sont un des plus hauts, le plus haut sommet atteint par
l’art, qui y devient force créatrice, puissance créatrice pure.
Ces considérations, mon cher copain Bernard – nous mènent
bien loin – bien loin – nous élevant au-dessus de l’art même. Elles
nous font entrevoir – l’art de faire la vie, l’art d’être immortel – vivant.–
Ont elles des rapports avec la peinture. Le patron des
peintres – St Luc – médecin, peintre, évangeliste – ayant pour symbole –
hélas – rien que le boeuf – est là pour nous donner l’espérance.
Pourtant – notre vie propre et vraie – est bien humble –
celle de nous autres peintres.
Végétant sous le joug abrutissant des difficultés d’un
métier presque pas praticable sur cette si ingrate planète, sur la surface de
laquelle „l’amour de l’art fait perdre l’amour vrai”.
Puisque pourtant rien ne s’y oppose – à la supposition: que
dans les autres inombrables planètes et soleils il y ait également et des
lignes et des formes et des couleurs – il nous demeure loisible – de garder une
serénité relative quant aux possibilités de faire de la peinture dans des
conditions supérieures et changées d’existence – existence changée par un
phenomène peutêtre pas plus malin et pas plus surprenant que la transformation
de la chenille en papillon, du ver blanc en hanneton.
Laquelle existence de peintre papillon aurait pour champ
d’action un des inombrables astres, qui après la mort ne nous seraient
peutêtre pas davantage inaprochables, inaccessibles, que les points noirs qui
sur la carte géographique nous symbolisent villes & villages ne nous le
soient dans notre vie terrestre. La science – le raisonnement scientifique me
parait être un instrument qui ira bien loin dans la suite.
Car voici – on a supposé la terre plate –
c’était vrai – elle l’est encore aujourd’hui – de Paris à Asnières par
exemple.–
Seulement n’empêchait que la science prouva que la terre est
surtout ronde. Ce qu’actuellement personne ne conteste.–
Or actuellement on en est malgré-ça encore à croire que
la vie est plate et va de la naissance à la
mort.
Seulement elle aussi, la vie, est probablement ronde et très
supérieure en étendue et capacités à l’hemisphère unique qui nous en est à
présent connu.
Des générations futures – il est probable – nous
éclairciront à ce sujet si intéressant – et alors la science elle-même –
pourrait – ne lui déplaise – arriver à des conclusions plus ou moins paralèles
aux dictions du christ relatives à l’autre moitié de l’existence.
Quoi qu’il en soit – le fait est que nous sommes des
peintres dans la vie réelle et qu’il s’agit de souffler de son souffle tant
qu’on a le souffle.”
Vincent van Gogh
Excerpt from the letter to Émile Bernard from Arles, Tuesday, 26 June 1888
Source (facsimile &
text): www.vangoghletters.org
RO
~~~
„Acest mare artist n-a făcut nici cărți – literatura
creștină, desigur, în totalitatea sa, l-ar indigna, și foarte puține dintre
creațiile ei literare, alături de Evanghelia după Luca, de Epistolele lui Pavel
– atât de simple în forma lor severă sau bătăioasă – ar putea să găsească
bunăvoință. Acest ilustru artist – Cristos – dacă nu găsea de cuviință să scrie
cărți cuprinzând idei, a pus preț într-adevăr pe limba vorbită – pe PARABOLĂ
mai ales. (Ce semănător, ce recoltă, ce smochin etc.)
Și cine ar cuteza să spună că ar fi mințit în ziua când,
prevestind cu dispreț prăbușirea edificiilor romane, afirma „chiar când cerul
și pământul vor trece, vorbele mele nu vor trece”.
Aceste spuse ale sale – pe care ca un mare domn darnic nu
găsea de cuviință chiar să le scrie – sunt una dintre cele mai înalte, cea mai
înaltă culme atinsă de artă, care prin aceasta ajunge forță creatoare, putere
creatoare pură.
Aceste reflecții, scumpul meu prieten Bernard, ne îndrumă
hăt departe, hăt departe, ridicându-ne deasupra artei chiar. Ele ne
dau putința să întrezărim arta de a crea viață, arta de a fi nemuritor – viu.
Ele au legături cu pictura. Ocrotitorul pictorilor – Sfântul Luca – medic,
pictor, evanghelist – care are drept simbol, vai! nimic altceva decât boul,
este acolo ca să ne dea speranță.
Totuși viața noastră proprie și adevărată este umilă tare,
viața noastră a celorlalți pictori. Lâncezind în jugul abrutizant al
greutăților unui meșteșug aproape de nepracticat pe această atât de neprielnică
planetă pe fața căreia „dragostea de artă ucide dragostea adevărată”.
Fiindcă totuși nimic nu i se opune – presupunând că prin
celelalte nenumărate planete și astre sunt de asemenea linii, forme și culori –
ne este îngăduit să ne păstrăm oarecare seninătate în privința posibilităților
de a picta în condiții superioare și schimbate de viață – de viață schimbată
printr-un fenomen poate că nici mai viclean și nici mai surprinzător decât
transformarea omizii în fluture, a larvei în cărăbuș.
Această viață de pictor-fluture ar avea drept câmp de
acțiune unul dintre nenumărații aștri care, după moarte, nu ne-ar fi poate și
mai inaccesibili decât punctele negre care pe harta geografică ne simbolizează
sate și orașe, ne sunt în viața noastră de pe pământ. Știința – raționamentul
științific – îmi pare a fi o unealtă care va merge tare departe în această
privință.
Căci iată – s-a presupus că pământul e plat –
a fost adevărat – este și astăzi, de la Paris până la Asnières, de pildă. –
Dar nu încape îndoială că știința dovedește că pământul este
mai ales rotund. Ceea ce în zilele noastre nimeni nu tăgăduiește.
Or, în zilele noastre se mai crede, cu toate acestea,
că viața este plată și se desfășoară de la
naștere până la moarte.
Însă, și ea, viața, este probabil rotundă, și foarte
superioară ca întindere și în ceea ce privește conținutul față de emisfera care
ni-e cunoscută în momentul de față.
Câteva generații viitoare poate că ne vor lămuri asupra
acestui subiect atât de interesant – și atunci știința însăși ar putea – nu-i
fie cu supărare – să ajungă la încheieri mai mult sau mai puțin paralele
vorbelor lui Cristos, cu privire la cealaltă jumătate a vieții.
Orice s-ar întâmpla, e lucru sigur că noi suntem pictori în
viața reală și că trebuie să insuflăm din duhul nostru, atâta timp cât avem
duhul.”
Comments
Post a Comment