Skip to main content

Body Painting versus Body Mockery

 

Nu demult dar „pe vremuri”, pe acele vremuri când lumea trimitea prin poşta electronică pps-uri pentru că încă „nu avea facebook”, iar eu încă mai deschideam aceste „fişiere ataşate” şi chiar mi le salvam pe unele, am primit la un răstimp mai scurt sau mai lung două documente din acestea compilate a căror contrapunere m-a izbit: un „carnaval olandez” înfăţişând oameni goi vopsiţi adunaţi într-un convoi demonstrativ pe biciclete, corpuri flasce, culori stridente, totul de o crasă lipsă de bun gust şi oamenii părând foarte încântaţi de dezinhibiţia lor (că de ce altceva?) şi o selecţie din fotografiile lui Hans Silvester cu membri ai triburilor din valea râului Omo, şi ei goi, pictaţi de astă dată, şi nu numai, ci împodobiţi cu plante mirifice într-un mod spectaculos pe care niciun creator de modă n-am văzut să-l fi egalat, şi ei în mediul lor care de data aceasta era natura… dintre care multe îţi tăiau răsuflarea de atâta frumuseţe (candoare, inventivitate, expresivitate) şi toate trădau în orice caz un simţ natural pentru frumos, un simţ artistic nativ, elementar; aceştia erau sobri, niciun pic de hăhăială.

Acum, scriind găsesc tot felul de paralelisme dar ce mi s-a impus comparativ la prima impresie a fost lipsa de gust a civilizaţilor faţă de extraordinara frumuseţe a primitivilor. În al doilea caz era vorba chiar de artă, chiar de pictură. În primul, nu ajungi la acest subiect, sigur că nici nu exista în intenţie (sau… aşa presupun, dar gândindu-mă la anumite producţii contemporane expuse în galerii drept artă, nu mai sunt sigură), dar mă întrebam de ce ţineau aşa mult oamenii ăia să se facă de râs? Îmi venea în minte termenul de „defulare” – jalnic, dar nu era treaba mea, nu mă interesa nici să-i judec, nici să-i înţeleg, nu erau din nicio sferă a preocupărilor mele. Abia comparaţia cu cei frumoşi m-a retrimis la ei.

Se poate adânci mult acest subiect dar aici nu vreau decât să mai adaug precizarea referitoare la diversele „înnoiri artistice” care pretind că duc pictura dincolo de ea însăşi, una din ele fiind „body painting-ul” (în general cu kitschoasele efecte iluzioniste tridimensionale şi naturaliste care îi lasă pe consumatorii de facebook cu gurile căscate şi în continuare „addicted”) – iată că înnoirea este în trecut. Iată că dincolo de pictură nu mai este pictură. Iată că lipsa de preocupare pentru înnoire ne poate salva sufletul.

NP, iunie 2018





Comments

Popular posts from this blog

Arta conceptuală

- dialog cu AI - Eu: Arta conceptuală poate fi judecată doar pentru idee sau și pentru realizare? AI: Arta conceptuală este unul dintre cele mai fascinante și dezbătute subiecte din lumea artei tocmai pentru că provoacă definiția tradițională a „operei”. Răspunsul scurt este: arta conceptuală este judecată în primul rând pentru idee, dar realizarea joacă un rol mult mai important decât pare la prima vedere. Deși pilonul central este conceptul, modul în care acesta este transpus în realitate determină succesul sau eșecul lucrării. Iată cum se împart cele două tabere în evaluarea unei lucrări conceptuale: 1. Primatul Ideii (De ce ideea este rege) În arta conceptuală, textul, schița sau pur și simplu instrucțiunile pot reprezenta lucrarea în sine. Artiști pionieri precum Sol LeWitt afirmau clar: „ Ideea devine o mașinărie care generează artă” . Valoarea intelectuală: Lucrarea este judecată în funcție de originalitatea, profunzimea sau ironia c...

Alchemy in Reverse / Alchimia inversă

  "What a gulf between impression and expression! That’s our ironic fate—to have Shakespearean feelings and (unless by some billion-to-one chance we happen to be Shakespeare) to talk about them like automobile salesmen or teen-agers or college professors. We practice alchemy in reverse—touch gold and it turns into lead; touch the pure lyrics of experience, and they turn into the verbal equivalents of tripe and hogwash.”  - Aldous Huxley, The Genius And The Goddess But do we all have Shakespearean feelings...? , the dialogue continues in the book. What interests me now is completing a thought mentioned in the previous post—the one about Magritte, communism, and the apple. The mystery of what exists, and the mystery capitalized on / conveyed / created through artistic means. I do not crush the wonders' corolla of the world And do not kill with my mind the mysteries that I meet On my way In flowers, in eyes, on lips or graves. The light of others Strangles the spell of the unpene...

Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou

„The mind can meet the new only when it is not burdened with memory.” —Krishnamurti Nou: care apare pentru prima dată. Care s-a ivit de curând. „Toate-s vechi și nouă toate” Psihicul, mintea, memoria, proiecțiile... versus lumina soarelui, flori, copaci, umbre, nori... Ce e nou în artă? Noul emoționează? Ce are în comun arta cu noul? Sunt lucruri diferite și totuși au ceva în comun. Cum se explică lumea conformistă care caută să fie „la modă” și susține că apreciază originalitatea? Ce apreciază în realitate? Mă interesează ce spune Krishnamurti despre posibilitatea de a ne elibera de proiecțiile psihologice, prin observarea lucrurilor fără încercarea de a le schimba. Tot ce observ e că încerc să le schimb. Tiparele pe care le experimentăm, din care nu reușim să ieșim, corespund propriilor noastre tipare mentale. Mecanismele de apărare formate în copilărie. Ceea ce se dezintegrează în procesul de maturizare pe care nu îl parcurge toată lumea, indiferent de vârstă. Și atunci „copilăria”...