„The mind can meet the new only when it is not burdened with memory.” —Krishnamurti Nou: care apare pentru prima dată. Care s-a ivit de curând. „Toate-s vechi și nouă toate” Psihicul, mintea, memoria, proiecțiile... versus lumina soarelui, flori, copaci, umbre, nori... Ce e nou în artă? Noul emoționează? Ce are în comun arta cu noul? Sunt lucruri diferite și totuși au ceva în comun. Cum se explică lumea conformistă care caută să fie „la modă” și susține că apreciază originalitatea? Ce apreciază în realitate? Mă interesează ce spune Krishnamurti despre posibilitatea de a ne elibera de proiecțiile psihologice, prin observarea lucrurilor fără încercarea de a le schimba. Tot ce observ e că încerc să le schimb. Tiparele pe care le experimentăm, din care nu reușim să ieșim, corespund propriilor noastre tipare mentale. Mecanismele de apărare formate în copilărie. Ceea ce se dezintegrează în procesul de maturizare pe care nu îl parcurge toată lumea, indiferent de vârstă. Și atunci „copilăria”...
A space for art