Skip to main content

Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou

„The mind can meet the new only when it is not burdened with memory.” —Krishnamurti

Nou: care apare pentru prima dată. Care s-a ivit de curând.

„Toate-s vechi și nouă toate”

Psihicul, mintea, memoria, proiecțiile... versus lumina soarelui, flori, copaci, umbre, nori...

Ce e nou în artă? Noul emoționează? Ce are în comun arta cu noul? Sunt lucruri diferite și totuși au ceva în comun.

Cum se explică lumea conformistă care caută să fie „la modă” și susține că apreciază originalitatea? Ce apreciază în realitate?

Mă interesează ce spune Krishnamurti despre posibilitatea de a ne elibera de proiecțiile psihologice, prin observarea lucrurilor fără încercarea de a le schimba. Tot ce observ e că încerc să le schimb.

Tiparele pe care le experimentăm, din care nu reușim să ieșim, corespund propriilor noastre tipare mentale. Mecanismele de apărare formate în copilărie. Ceea ce se dezintegrează în procesul de maturizare pe care nu îl parcurge toată lumea, indiferent de vârstă. Și atunci „copilăria” nu mai e ceva nou, ci devine ceva vechi. Sau chiar „vechiul” prin excelență.

În artă nu mă interesează noutatea, ci prospețimea. Prospețimea este un anume fel de noutate. Dar cui aparține aceasta? Lucrării de artă sau privirii? În primul rând lucrării, dar fără privire e inutil.

Atmosfera mă interesează. Un anumit fel de a vedea. Un moment - spontaneitatea. Surprinderea unei clipe. (Pe unii îi interesează corectitudinea! Sau extravaganța... sau mesajul social!)

Vechiul... care nu este apreciat, acesta este tiparul repetitiv, șablonul. Corespunde lipsei de autenticitate pentru că e lipsit de viață, de inspirație. E un blocaj. La asta se referă aici cuvântul „vechi”. Nu la începutul lumii... Noul și vechiul, începutul și sfârșitul.

Dar cât ține ceva nou?

Aici este vorba de timp - care este o iluzie... Și de sinceritate...

Unele lucruri se nasc moarte. Altele sunt vii și îmbătrânesc.

Ceea ce este mereu viu și nou este viața. Viața în plenitudinea ei.

De aceea mă interesează ceea ce a spus Krishnamurti. Pentru același lucru spus în creștinism, adică în iudaism, „Viu sunt Eu”, în creștinism este „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”, „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, nu am găsit metoda.

Dacă îmi mai place încă să pictez este pentru că rămâne în continuare ceva nou. Momentul picturii și rezultatul care mă surprinde. Dacă aș ști dinainte rezultatul, nu m-ar mai interesa. Dacă ar conta impresia produsă asupra altora, iarăși nu m-ar mai interesa.




Flori de la Rebeka

watercolour

March 10, 2026

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Arta conceptuală

- dialog cu AI - Eu: Arta conceptuală poate fi judecată doar pentru idee sau și pentru realizare? AI: Arta conceptuală este unul dintre cele mai fascinante și dezbătute subiecte din lumea artei tocmai pentru că provoacă definiția tradițională a „operei”. Răspunsul scurt este: arta conceptuală este judecată în primul rând pentru idee, dar realizarea joacă un rol mult mai important decât pare la prima vedere. Deși pilonul central este conceptul, modul în care acesta este transpus în realitate determină succesul sau eșecul lucrării. Iată cum se împart cele două tabere în evaluarea unei lucrări conceptuale: 1. Primatul Ideii (De ce ideea este rege) În arta conceptuală, textul, schița sau pur și simplu instrucțiunile pot reprezenta lucrarea în sine. Artiști pionieri precum Sol LeWitt afirmau clar: „ Ideea devine o mașinărie care generează artă” . Valoarea intelectuală: Lucrarea este judecată în funcție de originalitatea, profunzimea sau ironia c...

Twig & Wilde

  ”It is tragic how few people ever ‘possess their souls’  before they die. ‘Nothing is more rare in any man,’  says Emerson, ‘than an act of his own.’  It is quite true.  Most people are other people. Their thoughts are some one else’s opinions, their lives a mimicry, their passions a quotation. Christ was not merely the supreme individualist, but he was the first individualist in history. People have tried to make him out an ordinary philanthropist, or ranked him as an altruist with the scientific and sentimental. But he was really neither one nor the other. Pity he has, of course, for the poor, for those who are shut up in prisons, for the lowly, for the wretched; but he has far more pity for the rich, for the hard hedonists, for those who waste their freedom in becoming slaves to things, for those who wear soft raiment and live in kings’ houses. Riches and pleasure seemed to him to be really greater tragedies than poverty or sorrow. And as for altruism, who ...

Alchemy in Reverse / Alchimia inversă

  "What a gulf between impression and expression! That’s our ironic fate—to have Shakespearean feelings and (unless by some billion-to-one chance we happen to be Shakespeare) to talk about them like automobile salesmen or teen-agers or college professors. We practice alchemy in reverse—touch gold and it turns into lead; touch the pure lyrics of experience, and they turn into the verbal equivalents of tripe and hogwash.”  - Aldous Huxley, The Genius And The Goddess But do we all have Shakespearean feelings...? , the dialogue continues in the book. What interests me now is completing a thought mentioned in the previous post—the one about Magritte, communism, and the apple. The mystery of what exists, and the mystery capitalized on / conveyed / created through artistic means. I do not crush the wonders' corolla of the world And do not kill with my mind the mysteries that I meet On my way In flowers, in eyes, on lips or graves. The light of others Strangles the spell of the unpene...