Schiță pentru istoria lui cum e cu putință ceva nou

„The mind can meet the new only when it is not burdened with memory.” —Krishnamurti

Nou: care apare pentru prima dată. Care s-a ivit de curând.

„Toate-s vechi și nouă toate”

Psihicul, mintea, memoria, proiecțiile... versus lumina soarelui, flori, copaci, umbre, nori...

Ce e nou în artă? Noul emoționează? Ce are în comun arta cu noul? Sunt lucruri diferite și totuși au ceva în comun.

Cum se explică lumea conformistă care caută să fie „la modă” și susține că apreciază originalitatea? Ce apreciază în realitate?

Mă interesează ce spune Krishnamurti despre posibilitatea de a ne elibera de proiecțiile psihologice, prin observarea lucrurilor fără încercarea de a le schimba. Tot ce observ e că încerc să le schimb.

Tiparele pe care le experimentăm, din care nu reușim să ieșim, corespund propriilor noastre tipare mentale. Mecanismele de apărare formate în copilărie. Ceea ce se dezintegrează în procesul de maturizare pe care nu îl parcurge toată lumea, indiferent de vârstă. Și atunci „copilăria” nu mai e ceva nou, ci devine ceva vechi. Sau chiar „vechiul” prin excelență.

În artă nu mă interesează noutatea, ci prospețimea. Prospețimea este un anume fel de noutate. Dar cui aparține aceasta? Lucrării de artă sau privirii? În primul rând lucrării, dar fără privire e inutil.

Atmosfera mă interesează. Un anumit fel de a vedea. Un moment - spontaneitatea. Surprinderea unei clipe. (Pe unii îi interesează corectitudinea! Sau extravaganța... sau mesajul social!)

Vechiul... care nu este apreciat, acesta este tiparul repetitiv, șablonul. Corespunde lipsei de autenticitate pentru că e lipsit de viață, de inspirație. E un blocaj. La asta se referă aici cuvântul „vechi”. Nu la începutul lumii... Noul și vechiul, începutul și sfârșitul.

Dar cât ține ceva nou?

Aici este vorba de timp - care este o iluzie... Și de sinceritate...

Unele lucruri se nasc moarte. Altele sunt vii și îmbătrânesc.

Ceea ce este mereu viu și nou este viața. Viața în plenitudinea ei.

De aceea mă interesează ceea ce a spus Krishnamurti. Pentru același lucru spus în creștinism, adică în iudaism, „Viu sunt Eu”, în creștinism este „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”, „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”, nu am găsit metoda.

Dacă îmi mai place încă să pictez este pentru că rămâne în continuare ceva nou. Momentul picturii și rezultatul care mă surprinde. Dacă aș ști dinainte rezultatul, nu m-ar mai interesa. Dacă ar conta impresia produsă asupra altora, iarăși nu m-ar mai interesa.

Flori de la Rebeka

watercolour

March 10, 2026