Săptămâna aceasta, în cadrul atelierului pe care l-am coordonat la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, am deschis o fereastră spre cinematografia lui Serghei Parajanov. Receptarea entuziastă din partea elevilor a fost o surpriză plăcută și o confirmare a faptului că tinerii artiști pot decoda sacrul și profunzimea simbolică atunci când le sunt oferite repere autentice, în ciuda vremurilor mai superficiale pe care le trăim (sau, mai potrivit, „le traversăm”).
Sayat-Nova are în centrul său arta, libertatea și viața. Creștinismul, Armenia, viața poetului și conotațiile autobiografice sunt elementele de concretețe prin care se manifestă aceste fenomene fundamentale. Biografia poetului surprinde amenințarea islamică, biografia regizorului pe cea comunistă, actualitatea noastră se confruntă cu slăbirea rezilienței tradiționale în fața atacului combinat al celor două. Astăzi nu se mai fac astfel de filme pentru că corectitudinea politică nu mai este o calamitate exterioară, ci un crez asumat care s-a insinuat în interiorul oamenilor goliți de credință prin largile crăpături ale inimilor uscate.
Cu atât mai valoroasă, așadar, capacitatea tinerei generații de a rezona cu o astfel de operă.
This week, during the workshop I coordinated at the Nicolae Tonitza High School of Visual Arts, I opened a window into the cinema of Sergei Parajanov. The enthusiastic response from the students was a profound confirmation that young artists can decode the sacred and the symbolic depth when offered authentic landmarks, despite the superficial times we traverse.
At its core, Sayat-Nova (The Color of Pomegranates) explores art, freedom, and life—manifested through the concrete elements of Christianity, Armenia, the poet's life and autobiographical subtexts. The poet’s biography captures the historical Islamic threat; the director’s biography reflects Communist oppression. Today, our reality faces the weakening of traditional resilience under the combined assault of both. Such films are no longer made because political correctness is no longer an external calamity, but an assumed creed that has insinuated itself into individuals emptied of faith through the wide cracks of dry hearts.
Thus, the
younger generation’s capacity to resonate with such verticality
becomes even more valuable.




Comments
Post a Comment