Lumea calculatoarelor, lumea maşinilor, lumea blocurilor, lumea mall-urilor, lumea comunicărilor intermitente prin receptoare, prin „postări”, lumea publicităţii, mass mediei, a supermarket-urilor, lumea virtuală şi a produselor industriale – este o lume lipsită de pictură. Pictura presupune linişte, natură, contact nemijlocit, contemplaţie, spontaneitate. Pictura (am impresia că voi contrazice pe multă lume) nu este orice spoială, nu este vopsea şi nici „artă digitală”. Şi pentru că nu poate fi „pe calculator” nu înseamnă că e menită dispariţiei, după cum nici omul nu e terminat fiindcă nu poate deveni robot; ar fi exact invers. Nu contest subiectivitatea interpretărilor, opţiunilor. Dar afirm că obiectivitatea există şi ea în aceeaşi măsură; sunt aspecte complementare, la fel ca introversiunea şi extraversiunea. Nu cunosc nici în privinţa muzicii, de exemplu, o asemenea pretenţie ca toată lumea să se priceapă cum am aflat în privinţa picturii – pictura pare a fi cel mai simplu ...